Un brad de Crăciun din tablă a reușit să aprindă spiritele într-un oraș din România.
Este vorba de Timișoara, unde autoritățile au decis ca un brad de tablă să fie montat în Piața Libertății în speranța că va deveni punctul central al târgului din acest an. Este, de fapt, parte dintr-un carusel cu gondole în formă de globuri. În timp ce unii îl consideră urât și nepotrivit, alții îl văd ca pe ceva colorat şi inedit.
Imediat ce a fost instalat bradul de Crăciun din centrul Timişoarei, au început să sară scântei printre localnici: dacă şi ală e brad”, „vai şi amar”, scrie un localnic pe reţelele sociale. „Aşa brad urât nu am avut niciodată”, comentează un altul. „E bradul austerităţii„…

Potrivit presei instalaţia este unică în ţară. A fost adusă din Italia. Are o înălțime de 13 metri și un carusel cu opt globuri-gondolă în care încap câte patru persoane. Întregul brad se rotește, iar gondolele se ridică la aproximativ patru metri.
Târgul de Crăciun din Timișoara costă aproximativ două milioane de lei şi se va deschide pe 30 noiembrie, cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut inițial.
