Apa este esențială pentru viață, iar corpul uman este alcătuit în proporție de peste 60% din apă. Cu toate acestea, dincolo de rolul ei biologic evident, există o teorie care continuă să fascineze, să dividă comunitatea științifică și să provoace dezbateri aprinse: memoria apei.
Ideea că apa ar putea „reține” informații despre substanțele cu care a intrat în contact și că aceste informații ar putea influența sănătatea umană ridică întrebări incomode despre limitele cunoașterii actuale.
Ce este, de fapt, „memoria apei”?
Conceptul de memorie a apei sugerează că moleculele de apă ar putea păstra o amprentă structurală sau energetică a substanțelor dizolvate în ea, chiar și după ce acestea nu mai sunt detectabile chimic. Memoria apei este conceptul folosit, în 1988, de Jacques Benveniste, medic şi imunolog francez, când şi-a publicat rezultatul cercetărilor legate de acest subiect, în revista “Nature”, şi care a provocat vii controverse în lumea ştiinţifică şi conflicte de interese între reviste ştiinţifice de prestigiu.
Explicaţia succintă pe care medicul francez o dă noţiunii “memoria apei” este că apa, aflată în contact cu anumite substanţe, păstrează o “amprentă” a anumitor proprietăţi ale substanţei respective, chiar şi când nicio moleculă din acea substanţă nu mai este în apă.
Memoria apei – Un laureat al Premiului Nobel afirmă că apa face posibilă teleportarea ADN-ului
Fenomenul “memoria apei”, insuficient argumentat de Benveniste, a rămas însă în preocuparea specialiştilor din diverse domenii, rezultate semnificative fiind obţinute de către o echipă de cercetători condusă de Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel pentru medicină, în 2008.
Luc Montagnier nu a ezitat să pună atitudinea negativă a unei părţi a lumii ştiinţifice faţă de fenomenul “memoria apei” pe seama unei “terori intelectuale” şi, pentru a-şi continua cercetările despre modificările pe care ADN-ul le produce în structura apei, a ales să meargă în China, la Shanghai.
Laureat al Premiului Nobel pentru contribuţiile sale la descoperirea virusului care provoacă sida, Luc Montagnier a susţinut că “teleportarea ADN-ului” este posibilă, adică fenomenul care presupune producerea de unde electromagnetice de către ADN, măsurabile când acesta este puternic diluat în apă, unde care pot fi înregistrate, transmise şi portate într-un alt eşantion de apă pură, unde ADN-ul poate fi replicat. Practic, teleportarea ADN-ului este dovada că memoria apei există.
Experimente recente care demonstrează că memoria apei există
William Tiller, profesor la Stanford University, specialist în ingineria materialelor, autor al unei foarte interesante cărţi despre “Ştiinţă şi transformarea umană”, în care abordează problema energiilor subtile, dincolo de cele patru forţe fundamentale, este, de asemenea, autorul a nenumărate studii în care argumentează felul în care apa îşi schimbă structura şi proprietăţile şi felul în care nanostructurile pe care le conţine pot interacţiona, de exemplu, cu recipientul în care se află.
Masaru Emoto – Memoria apei leagă energia şi materia pentru a face miracole
Japonezul Masaru Emoto, doctor în medicină alternativă, înainte de experimentele unor fizicieni, chimişti, medici, a devenit cunoscut în întreaga lume prin cărţile şi studiile sale despre memoria apei, chiar dacă şi în cazul lui au existat nenumăraţi contestatari.
Experienţele lui legate de cristalizarea apei şi fotografiile menite să ilustreze încărcătura energetică a apei au devenit celebre. Masaru Emoto susţine că apa – memoria apei – înregistrează aspectele subtile, energetice, influenţa gândurilor, sentimentelor asupra structurii cristalelor de apă. Când cristalele de apă sunt purtătoare de energii benefice, au forme frumoase, simetrice, iar în cazul energiilor negative (de exemplu, apa tulbure sau chiar apa de la robinet) cristalele sunt dezordonate, haotice.
Pentru observaţiile sale, Masaru Emoto îngheaţă apa la -20 de grade Celsius, timp de trei ore. Apoi proiectează o rază de lumină asupra cristalelor de la suprafaţă şi le fotografiază. A constatat astfel că apele pure formează cristale armonioase, apele uzate formează cristale incomplete, asimetrice sau nu cristalizează, a mai sesizat că apa este sensibilă la energia sunetelor (cuvinte, muzică), apa este sensibilă la emoţii, la gânduri şi la textele scrise aplicate pe vasul în care se află.
