Păstrăm pungile de plastic „pentru orice eventualitate”? Psihologii spun că nu e chiar un gest banal
Sună amuzant, dar realitatea e că aproape fiecare dintre noi are un sertar, o cutie sau un colț de dulap dedicat pungilor de plastic adunate de prin supermarket-uri. Le păstrăm „că poate ne trebuie”, cu sentimentul discret că facem o economie, că păstrăm ordine, sau pur și simplu pentru că nu ne îndură inima să aruncăm ceva ce pare util.
Potrivit unor psihologi citați de presa internațională, gestul aparent banal poate spune mult despre noi.
De ce strângem pungi?
Specialiștii îl leagă adesea de două mari tendințe:
teama de risipă – dorința de a nu arunca ceva ce ar putea avea o utilizare viitoare
nevoia de control asupra obiectelor și resurselor din casă
În unele cazuri, atașamentul față de „lucruri mici” poate reflecta o grijă pentru economie, cumpătare și spirit practic. În altele, renunțarea la aceste obiecte poate genera chiar anxietate – pentru că ele devin simbolul unui control personal sau al unei siguranțe emoționale.
Mai mult, spun psihologii, obiceiul poate ascunde o preocupare pentru ordine: păstrăm pungile pentru a fi mereu la îndemână, ca instrument rapid pentru împachetări, depozitări, transport. Paradoxal însă, tocmai aceste colecții riscă să devină surse de dezordine în timp, când ajung să ocupe sertare întregi.
O oglindă a culturii consumului
Adunatul pungilor poate părea o glumă la prima vedere, dar fenomenul pune pe masă o întrebare serioasă: cum consumăm, cât risipim și cât suntem dispuși să reciclăm?
Cu inflație și prețuri în creștere, frica de a arunca ceva valorificabil capătă logică. Dar într-o lume sufocată de plastic, să păstrăm obiectele „pentru orice eventualitate” devine nu doar un reflex economic, ci și o formă de responsabilitate – dacă acele pungi chiar reușesc să fie refolosite.
Unde e granița dintre grijă și obsesie?
Psihologii spun că indicatorul e simplu:
dacă reutilizăm pungile, avem simț practic;
dacă le depozităm fără să le folosim, riscăm acumularea inutilă;
dacă nu ne putem desprinde de ele și simțim anxietate la gândul că le-am arunca, ar putea fi semnul unei lipse de control interior.
În fond, fiecare obiect din casă spune ceva despre noi. Chiar și o banală pungă de plastic.
Poate că aici e adevărata întrebare:
câte dintre lucrurile pe care le păstrăm sunt utile și câte sunt doar „pentru orice eventualitate”?
