Licitațiile pentru tronsoanele 4 și 5 din Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni au fost anulate, potrivit unor anunțuri postate pe 17 decembrie în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Cele două tronsoane însumează 15,5 kilometri și au o valoare estimată a contractelor de 4,39 miliarde de lei.
La motivul anulării se menționează: „decizie a unei autorități însărcinate cu soluționarea căilor de atac sau a unei alte autorități judiciare, Hotărârea CAB dosar 4762/2/2025 și Nota justificativă internă nr. 101/9665/17.12.2025”.
Amintim că pentru trei tronsoane din A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni, o companie a depus contestații cu privire la criteriile de evaluare ale CNIR. Pentru un tronson, Curtea de Apel București a dat dreptate CNIR, în vreme ce pentru celelalte două tronsoane, vizate acum de anularea procedurii, instanța a dat câștig de cauză firmei contestatoare.
Astfel, surse oficiale au explicat că nu se mai putea merge înainte cu licitațiile pentru cele două tronsoane, având în vedere decizia CAB. În plus, se modifică sursa de finanțare, tronsoane din A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni urmând să fie finanțate prin programul SAFE.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat la finele primăverii licitațiile pentru proiectarea și construirea ultimelor trei tronsoane din Autostrada Unirii A8, respectiv cele de la Lețcani la Ungheni, cu o lungime cumulată a traseului de 33 de kilometri și o valoare estimată a contractelor de 9,5 miliarde de lei.
Tronsonul 3 Lețcani (DN 28)- DN 24 (Iași)
Tronsonul 4 DN 24 (Iași)-Golăiești
Tronsonul 5 Golăiești-Vamă (Pod peste Prut la Ungheni)
