Medicul Simin Aysel Florescu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase, a explicat pentru News.ro contextul apariției unui caz de lepră confirmat recent în România, detaliind modul de transmitere a bolii și situația sa la nivel global.
Potrivit prof. univ. dr. Simin Aysel Florescu, lepra este întâlnită în prezent mai ales în Asia, unde se înregistrează aproximativ 130.000 de cazuri dintr-un total de peste 170.000 raportate la nivel mondial. Numărul îmbolnăvirilor a scăzut semnificativ în ultimii ani, datorită existenței unor tratamente eficiente, care reduc rapid capacitatea de transmitere a bolii.
În ceea ce privește cazul identificat la Cluj-Napoca, medicul estimează că este vorba, cel mai probabil, despre forma tuberculoidă a leprei – o variantă ușoară a bolii, caracterizată prin apariția unor leziuni izolate sau foarte puține.
Specialiștii subliniază că lepra este o afecțiune tratabilă. Terapia constă într-o combinație de trei antibiotice eficiente, care acționează rapid și scad gradul de contagiozitate imediat după începerea tratamentului.
„Nu este nimic tragic sau ameninţător pentru populaţia României, aceste cazuri de lepră există dintotdeauna, chiar şi România a fost ţară cu lepră până în anii 80. Este un caz venit din Indonezia, nu este nimic surprinzător pentru că în Asia, mai ales în India şi Indonezia, sunt cele mai multe cazuri din lume. Numărul de cazuri de lepră din lume a scăzut foarte mult în ultimii ani datorită faptului că există mijloace de tratament extrem de eficiente şi de facile, este vorba de tratament oral, deci nu avem niciun fel de probleme în asta. Trebuie să o luăm exact aşa cum este luată în restul Europei, unde există cazuri de import la cetăţeni care sunt imigranţi sau refugiaţi din zone endemice, un caz de import care va fi tratat. Contagiozitatea acestor cazuri de lepră, dacă este o formă tuberculoidă, paucibacilară, aşa cum sunt cele mai multe, cu atât mai puţină contagiozitate există, riscul de transmitere este foarte mic, de obicei transmiterea se face prin contact direct şi îndelungat. De obicei, între membrii aceleiaşi familii, care trăiesc, muncesc, dorm împreună, mănâncă împreună, săptămâni, luni, ani, nu este ceva ca şi cum ar fi o gripă, în niciun caz”, a explicat medicul.
Lepra poate să aibă multe forme de manifestare clinică, cele mai frecvente sunt formele tuberculoide despre care vorbeam, în care avem leziuni cutanate unice sau foarte puţine, maximum 4-5, asimetric, apar de obicei pe extremităţi sau pe spate, pe trunchi, dar sunt leziuni unice sau foarte puţine, care au un aspect cu margini mai elevate, iar partea din interiorul leziunii de obicei este depigmentată şi cu tulburări de sensibilitate tactilă, termică şi dureroasă.
Omul în zona aceea nu mai simte aşa cum simte în restul tegumentului, toate acestea evoluează în decurs de luni de zile, deci nu este vreo erupţie ca în rujeolă. Zona respectivă nu mai are nici pilozitate, poate să evolueze şi cu hipertrofie de trunchiuri nervoase în aceeaşi zonă pentru că practic mecanismul de acţiune a acestei mycobacterium este prin demielinizare, dispare teaca de mielină a nervilor şi tot aşa apar şi leziunile acestea cutanate şi modificările de sensibilitate locală. Acestea sunt cele mai uşoare în care numărul de bacili este foarte mic, câteodată este şi greu să-i găseşti pe biopsii, tratamentul este facil.
