Vin vești proaste pe bandă rulantă de la INS. Populația României scade și în orașe are loc un fenomen neașteptat.
Populația după domiciliu a României a ajuns la 21,67 milioane de persoane la 1 iulie 2025, în scădere cu 0,5 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică.
La 1 iulie 2025, populația din mediul urban a fost de 11,99 milioane de persoane, în scădere cu 1,0 la sută față de 1 iulie 2024. Populația din mediul rural a fost de 9,68 milioane de persoane, în creștere cu 0,1 la sută față de anul precedent.
Populația feminină a fost de 11,10 milioane de persoane, în scădere cu peste 51.900 de persoane față de aceeași dată a anului precedent. Populația masculină a fost de 10,57 milioane de persoane, în scădere cu peste 55.600 de persoane.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2024, prin creșterea cu 0,3 puncte procentuale a ponderii populației vârstnice (de 65 de ani și peste) și prin scăderea, cu 0,3 puncte procentuale, a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).
Cea mai mare pondere în totalul populației o deține grupa de vârstă 45-49 de ani, cu 8,6 la sută. În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,0 la sută, iar la cele de sex feminin de 8,3 la sută, potrivit publicatiei Stiri pe Surse.
Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,0 la sută, mai mică decât a grupelor de 5-9 ani (5,0 la sută) și 10-14 ani (4,8 la sută).
Datele sunt provizorii și urmează a fi revizuite în a doua jumătate a anului 2026.
Citește și…
- Vacanța de iarnă 2025. Când au elevii zile libere de Crăciun și Revelion
- INS anunță un fenomen neașteptat în orașe
- Garanția de 50 de bani, introdusă la noi produse. Ce ambalaje vor trebui să returneze românii ca să își recupereze banii
- Cum pot românii să pună bani deoparte? A face economii pare o misiune imposibilă în vremurile actuale
- Cum alegerile alimentare sunt controlate de creier și strategii pentru economisirea banilor




