Dorm pe asfalt, rabdă frigul și oboseala, convinși că atingerea unei racle sau o plimbare prin altar le va aduce binecuvântare, alinare sau noroc și le va ierta păcatele. …Cade pară malaiață în gura lui nătăfleață… Lucruri pe care mulți le gândesc, dar putini au curajul să le spună.
Zeci de mii de oameni stau nopți întregi la rând pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva sau pentru a prinde loc la sfințirea unei catedrale.
Dar când vine vorba de nedreptățile din viața reală de spitale ruinate, de școli cu mucegai, de drumuri sparte și de politicieni care fură pe față, aceeași Românie tace.
Coadă la sfinți, liniște la abuzuri
De 35 de ani suntem conduși de aceleași figuri reciclate, care au schimbat doar sigla partidului și culoarea cravatei.
Ne mint frumos, ne fură la fel. Iar noi, în loc să ieșim în stradă, ne refugiem în icoane.
Acolo unde ar trebui să fie revoltă, e resemnare. Acolo unde ar trebui să fie curaj, e teamă.
Ne e frică să cerem socoteală celor care ne conduc, dar stăm cuminți la kilometri de coadă ca să pupăm un geam de sticlă.
Politicienii, dar și Popii știu exact pe ce mizează
Ambii fac bani pe prostia românului.
Politicianul știe că dacă îți aruncă o pomană electorală și îți promite o „minune” administrativă, le vei mai da un vot.
Și mai știu ceva: că nu ieșim în stradă.
Că avem o națiune care rabdă, care oftează, care își blestemă norocul în bucătărie, dar nu se ridică să schimbe nimic.
Popii știu să te manipuleze: Întoarce celalalt obraz! Iartă-i! Sacrifică-te pe pământ si vei dobândi Raiul! Nu judeca! Fă ce spune popa, nu ce face el! …
Credință fără conștiință
Credința ar trebui să ne facă mai buni, dar și mai drepți. Să ne dea curaj să spunem „destul”.
Să ne arate că Dumnezeu nu se caută în racle, ci în faptele noastre zilnice, în modul în care ne apărăm unii pe alții de abuz și de minciună.
Dar noi am transformat religia în refugiu, nu în forță morală.
Suntem poporul care își duce bolnavii la spital cu lumânarea în mână, dar nu cere un sistem sanitar curat.
Poporul care își trimite copiii la școli cu tavanul căzut, dar se miră că pleacă în străinătate.
Poporul care se închină la televizor când vede o tragedie, dar nu întreabă cine e vinovat
Reflectați… și trageți propriile concluzii
Adevărul e amar: nu politicienii ne-au ținut în genunchi 35 de ani, ci noi am ales să stăm.
Până nu vom înțelege că sfințenia nu poate înlocui dreptatea, că rugăciunea nu scuză nepăsarea și că mila nu e soluție pentru corupție, România va rămâne aceeași: evlavioasă, dar săracă; credincioasă, dar neputincioasă.
Dumnezeu ne aude rugăciunile. Dar așteaptă și faptele.
DUMNEZEU NE VREA BUNI, CURAJOȘI, IUBITORI… NU PROȘTI ȘI SUPUȘI!
Credința una!
