Prețurile din magazine sunt pe cale să explodeze din nou. Specialiștii avertizează că, începând din aprilie, alimentele de bază ar putea fi mai scumpe cu 10–15%.
Nu este o simplă fluctuație. Este efectul unui lanț de costuri care pornește de la motorină și ajunge direct în coșul fiecărui român.
Motorina, energia, transportul, depozitarea, toate se scumpesc în același timp. Iar când toate cresc simultan, factura finală ajunge inevitabil la consumator.
Cifrele deja arată direcția
Datele statistice confirmă că scumpirile au început deja:
●uleiul este mai scump cu aproape 9%
●zahărul a crescut cu peste 13%
●pâinea a trecut de 10%
●laptele și ouăle au urcat și ele semnificativ

Asta înainte de valul mare anunțat pentru perioada următoare.
Potrivit specialistului Cristian Stoicescu, Business Consultant în retail, prețurile alimentelor de bază ar urma să crească cu 7-12%, iar legumele cu până la 15%.
Alimentele procesate ar putea avea majorări între 6% și 11%, carnea și lactatele între 8% și 14%.
Pâinea și produsele de panificație vor fi printre cele mai afectate, cu o creștere estimată de până la 8% până la sfârșitul anului, pentru că au costuri energetice ridicate (cuptoare electrice/pe gaz) și volum mare raportat la preț, ceea ce face factorul transport deosebit de semnificativ.
Lactatele și salamurile: estimare similară, 8-10%.
Adevărata problemă abia începe
Specialiștii spun clar: presiunea reală încă nu a venit. Odată cu începerea campaniei agricole de primăvară, consumul de combustibil va crește masiv.
Tractoare, utilaje, procesare, transport, toate funcționează pe motorină. Iar dacă motorina este scumpă, toată producția agricolă devine mai scumpă. Pe scurt: ce vedem acum este doar începutul.
În paralel, autoritățile încearcă să limiteze efectele prin plafonarea adaosului comercial la carburanți.
Guvernul pregătește măsuri de intervenție pe piața petrolieră, inclusiv restricții temporare pentru a tempera creșterea prețurilor.



