Consiliul Județean Neamț a făcut primul pas spre independență energetică. A fost aprobată solicitarea de preluare a unui teren din comuna Gârcina pentru construirea unui parc de panouri fotovoltaice.
Terenul are 171.700 mp și este situat în zona Cioate, satul Gârcina. Investiția face parte dintr-un proiect amplu pentru reducerea costurilor cu energia electrică în instituțiile publice și pentru creșterea producției de energie verde.
„Nu este doar o investiție în energie, ci și în viitorul comunității. Ne dorim să reducem cheltuielile publice și să devenim cât mai independenți din punct de vedere energetic”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Proiectul va transforma județul Neamț într-un producător de energie regenerabilă și va contribui la protejarea mediului.
Citește și: Peste 2000 de funcționari publici din Neamț, chemați să se „autoexcludă” de la păcănele

