Românii sunt din nou puși în fața unei realități dure: impozitele locale cresc cu până la 75%, iar autoritățile încearcă să vândă povestea asta drept o „obligație europeană”.
Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea, recunoaște deschis că majorarea taxelor nu e opțională.
Este un jalon din PNRR, asumat, semnat, acceptat… și ignorat până în ultimul moment. Acum, pentru că întârzierea nu mai poate fi ascunsă, cetățenii sunt puși să plătească nota de plată.
2026: Primăriile sunt aruncate în gol. Sute riscă să se închidă
Veștea aruncă o bombă și mai mare: începând cu 2026, Guvernul nu va mai finanța funcționarea primăriilor.
Asta înseamnă:
– zero bani pentru cheltuieli curente,
– zero bani pentru utilități,
– zero bani pentru servicii publice.

Vor funcționa doar din veniturile proprii. Iar acolo unde nu există venituri… primăria se închide. Simplu!
Multe primării din România trăiesc exclusiv din transferuri de la bugetul național. Fără ele, nu vor putea supraviețui nici măcar o lună.
Contribuabilul plătește: taxe mai mari, servicii mai scumpe, administrație mai săracă
Toți banii colectați în plus vor fi folosiți exclusiv pentru supraviețuirea locală: iluminat public, școli, sănătate, drumuri, salarii.
Nu merg nicăieri „la centru”. Dar asta nu înseamnă prosperitate. Înseamnă supraviețuire.
Concluzia este dură: România intră în epoca închiderii primăriilor
Fără finanțare de la Guvern, sute de primării, poate chiar peste o mie, nu vor mai putea funcționa.
O reformă haotică, ascunsă, aruncată în spinarea oamenilor, fără transparență și fără asumare.
