România a descoperit bicicleta. Nu pe stradă, nu în trafic, nu în viața de zi cu zi. Ci în proiecte, în strategii și mai ales în bugete. Între 500 și 700 de milioane de euro s-au dus către piste de biciclete. O sumă care sună bine, arată bine și, mai ales, dă bine în rapoarte.
În realitate, dacă ieși din birou și te uiți pe „infrastructura modernă”, ai toate șansele să vezi… nimic. Sau, în cel mai bun caz, un biciclist rătăcit care încearcă să înțeleagă unde începe și unde se termină pista.
5% realitate, 95% poveste
Potrivit statisticilor doar aproximativ 5% dintre români folosesc bicicleta ca mijloc de transport. Atât. Restul ori nu au curaj, ori nu au unde, ori nu au chef să-și riște viața printre mașini și „piste” desenate cu vopsea.
Sigur, aproape 30% dintre români au bicicletă. Undeva, în garaj, pe balcon sau uitată în curte.
România nu duce lipsă de biciclete. Duce lipsă de motive reale să le folosească.
Dar asta nu a împiedicat pe nimeni să toarne bani în proiecte care arată excelent pe hârtie și foarte prost în viața reală.
Pistele care duc… nicăieri
Avem piste care încep brusc și se termină la fel de brusc. Avem piste care trec prin stâlpi, printre mașini parcate sau direct în… bordură. Avem piste pe care nu circulă nimeni și trotuare pe care nu mai încape nimeni.
Nu este infrastructură. Este decor. Un fel de bifă administrativă: „am făcut și noi piste”. Că nu sunt folosite, că nu sunt sigure, că nu sunt legate între ele, asta e deja un detaliu minor.
În același timp, România încă are drumuri care arată ca după bombardament, orașe fără centuri ocolitoare și transport public care te face să regreți mersul pe jos.
Dar noi am rezolvat problema: am trasat piste. Nu contează că sunt goale. Important e că există.
Europa vs. România: copie fără înțelegere
În vest, bicicleta este folosită pentru că există un sistem gândit cap-coadă. Infrastructură coerentă, siguranță, logică.
La noi, s-a importat ideea, dar nu și creierul din spatele ei.
Am luat rezultatul și am sărit peste proces. Ca și cum ai construi acoperișul înaintea casei.
Concluzia care doare
Problema nu este că s-au investit bani în piste de biciclete. Problema este că s-au investit fără cap.
România nu duce lipsă de bani. Nici de proiecte. Nici de idei „europene”. România duce lipsă de un lucru simplu și esențial: bun-simț în decizii.
Până atunci, vom continua să avem piste goale, rapoarte frumoase și aceeași întrebare care planează peste tot:pentru cine le-am făcut, de fapt?
