Locuitorii din mai multe zone din Târgu-Neamț au rămas iar fără apă.
Compania Județeană APA SERV S.A. a anunțat sistarea furnizării apei potabile astăzi, 5 aprilie 2026, în intervalul 09:30 – 14:00, pentru remedierea unei avarii la rețeaua publică de distribuție.
Sunt afectați locuitorii din Humulești, Humuleștii Noi și Blebea, din orașul Târgu Neamț, dar și utilizatorii de pe strada Principală din satul Săcălușești, comuna Agapia, precum și cei din satele Valea Seacă și Valea Arini, comuna Bălțătești.

Fără apă de Florii
Problema este că aceasta nu este o situație izolată. Și ieri, sâmbătă 4 aprilie, în ajunul sărbătorii de Florii a fost anunțată o oprire a apei în aceleași zone, semn că avariile încep să se țină lanț, iar oamenii sunt puși din nou în situația de a suporta consecințele unui serviciu care pare tot mai instabil.

Pentru cetățeni, nu mai vorbim despre un incident rar, ci despre o repetiție tot mai supărătoare: anunț după anunț, oprire după oprire, în timp ce oamenii rămân fără una dintre cele mai de bază utilități.



