Administrația locală a descoperit soluția miraculoasă: desființăm posturile vacante și spunem că am făcut reformă.
În ultimele luni, administrația publică din România s-a grăbit să bifeze o „mare reformă”: desființarea posturilor vacante. Pe hârtie, cifrele arată bine. Scheme de personal reduse, cheltuieli aparent optimizate, rapoarte curate. În realitate însă, lucrurile sunt mult mai nuanțate și, poate, mai incomode decât ar vrea autoritățile să recunoască.
Curățenie contabilă, nu reformă
Ce s-a întâmplat, de fapt?
Sub presiunea măsurilor guvernamentale, instituțiile publice, inclusiv primăriile, au eliminat posturile neocupate. Acele poziții „în rezervă”, păstrate ani la rând, au dispărut din organigrame.
Dar această mișcare ridică o întrebare simplă:
dacă acele posturi nu erau ocupate, ce s-a schimbat în mod real?
Răspunsul este direct: nu vorbim despre o reformă a administrației, ci despre o ajustare de imagine. Sistemul nu a fost regândit, nu a fost eficientizat din temelii, ci doar „cosmetizat” pentru a da bine în statistici.
Nimeni nu s-a atins de problema reală
Posturile ocupate au rămas, în mare parte, neatinse. Nu au existat evaluări serioase de performanță. Nu s-a pus problema unei reorganizări reale a activității.
În schimb, s-a ales varianta cea mai comodă:
se taie ce nu doare. Doar că exact acolo nu era problema.
Efectul pervers: mai puțini pe hârtie, aceleași probleme în realitate
În multe instituții, reducerea posturilor vacante nu a dus la eficiență, ci la blocaje:
sarcinile au rămas aceleași, dar oamenii sunt tot mai puțini în zone cheie.
Serviciile către cetățeni riscă să se degradeze și presiunea pe angajații existenți crește
Iar unde lipsa de personal devine evidentă, apare „soluția salvatoare”: externalizarea.
Reforma adevărată încă nu a început
Ce vedem acum este doar un prim pas timid.
O reformă reală ar însemna:
● evaluarea serioasă a personalului
● reorganizarea instituțiilor
● stabilirea clară a nevoilor reale de personal
● eliminarea structurilor inutile, nu doar a posturilor goale
Poate cea mai importantă întrebare este și cea pe care puțini o pun: Câte dintre posturile desființate erau, de fapt, păstrate pentru angajări viitoare pe criterii politice?
Dacă răspunsul este „multe”, atunci nu vorbim despre reformă, ci despre o simplă resetare a planurilor.
